Informatii generale

PARCUL NATURAL PORTILE DE FIER

Este o arie protejată înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional – Secţiunea a III a – Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate în condiţiile păstrări nealterate a tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, deşfăşurate in armonie cu natura.

Parcul Natural Porţile de Fier corespunde categoriei V IUCN: “Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere”.

În conformitate cu prevederile O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice,  “parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală deseori cu o mare diversitate biologică”.

În parcurile naturale este permisă desfăsurarea activităţilor tradiţionale practicate de comunităţile din interiorul parcului şi din imediata vecinătate a acetuia.

Acestea urmăresc:

- Protecţia şi conservarea diversităţii biologice, etnofolclorice, culturale şi a elementelor de peisaj;

- Dezvoltarea unor relaţii armonioase între natură si societate, prin promovarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor şi resurselor teritoriale fară impact asupra mediului;

- Promovarea activităţilor turistice si de recreere;

- Încurajarea activităţilor educaţionale şi de conştientizare;

- Promovarea cercetării ştiinţifice şi a monitorizării stării mediului;

- Cooperarea internaţională şi colaborarea cu Parcul Naţional Djerdap din Republica Serbia şi alte parcuri similare din ţări ale Uniunii Europene.

Ariile protejate incluse în Parcul Natural Porţile de Fier

În conformitate cu prevederile Legii nr. 5/2000, Ordinului nr. 552/2003 al M.A.P.A.M., H.G. nr. 2151/2004 si OUG 57/2007, în Parcul Natural Porţile de Fier sunt incluse următoarele arii protejate (rezervaţii):

Denumirea ariei protejate Tipul rezervaţiei Incadrare IUCN Suprafaţa (ha)
1   Balta Nera -Dunăre mixtă IV 10,0
2   Baziaş mixtă IV 170,9
3   Insula Calinovăţ avifaunistică IV 24,0
4   Râpa cu lăstuni mixtă IV 5,0
5   Divici – Pojejena avifaunistică IV 498,0
6   Valea Mare botanică IV 1179,0
7   Peştera cu Apă din Valea Polevii mixtă IV 3,2
8   Ostrovul Moldova Veche avifaunistică IV 1627,0
9   Locul fosilifer Sviniţa paleontologică III 95,0
10   Cazanele Mari si Cazanele Mici mixtă IV 215,0
11   Locul fosilifer Bahna paleontologică III 10,0
12   Dealul Duhovna forestieră IV 50,0
13   Gura Văii – Vârciorova mixtă IV 305,0
14   Faţa Virului botanică IV 6,0
15   Cracul Crucii botanică IV 2,0
16   Dealul Vărănic mixtă IV 350,0
17   Valea Oglănicului botanică IV 150,0
18   Cracul Găioara botanică IV 5,0

În conformitate cu H.G. 1284/2007, s-au declarat pe teritoriul Parcului Natural Porţile de Fier două arii de protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europeneNATURA 2000 în România, respectiv:

- ROSPA0026 Cursul Dunării-Baziaş-Porţile de Fier, în suprafaţă de 10124.4 ha;

- ROSPA0080 Munţii Almăjului-Locvei, în suprafaţă de 118141.6 ha.

De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile 1964/2007 s-a declarat ca sit de importanţă comunitară, ROSCI0206 Porţile de Fier, parte integrantă a reţelei ecologice europene NATURA 2000, în suprafaţă de 124293.0 ha.
Prezenţa acestor situri NATURA 2000 implică obligativitatea aplicării prevederilor în vigoare referitoare la procedura de realizare a evaluarii stării de mediu pentru planuri şi programe, precum şi la procedura cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru toate planurile/programele si proiectele care urmează sa se desfaşoare în siturile de importanţă comunitară.

PARCUL NATIONAL DJERDAP

Parcul Național Djerdap a fost înființat în 1974 pentru a proteja și a îmbunătăți valorile naturale și culturale unice ale zonei.
Parcul Natural Djerdap a fost înființat ca o întreprindere publică în 1989 pentru a gestiona zona protejată, cu sediul în Donji Milanovac. Colaborarea Parcului Național Djerdap se extinde cu mult dincolo de frontierele Serbiei, cu toate acestea, parcul face parte din familia Federației Europarc a parcurilor naționale europene.

Parcul Național Djerdap se încadrează în zona cu climat temperat continental cu influenţe mediteraneene semnificative.
În partea de nord-est, clima este mai continentală, cu ierni reci și veri calde, umede de-a lungul verii și cu precipitații bine distribuite.
Zonele cu altitudini cuprinse între 300 și 500 m au temperatura medie anuală de aproximativ 10.0C, și peste 1000 m altitudine în jurul 6.00 C.
Cantitatea anuală de precipitații crește în medie cu altitudinea. Zonele cu altitudine de peste 1000 m au în medie 700 – 1000 mm de precipitații.
Circulația aerului de suprafață este în mare măsură cauzate de orografia. În perioada mai caldă a anului vânturile din nord-vest și vest prevala. În perioada mai rece a anului vântul de est și sud-est, domină.